Parlamentarii ruşi au depus joi un proiect de lege prin care foștilor președinți li se oferă imunitate pe viaţă, în cadrul reformelor constituţionale ale preşedintelui Vladimir Putin, transmite Interfax.
Un grup parlamentar de lucru care evaluează reformele constituţionale ale lui Putin a propus la începutul acestui an extinderea imunităţii dincolo de mandatul președinților.
„Proiectul de lege asigură garanţii de imunitate ex-preşedinţilor dincolo de termenii puterilor lor prezidenţiale”, a declarat pentru Interfax senatorul Andrei Klishas, co-preşedintele grupului.
„Acest lucru extinde perioada de garanţie a imunităţii pentru un preşedinte care nu îşi mai exercită puterile”, a adăugat Klishas, care prezidează Comitetul pentru legislaţie constituţională şi construirea statului al Consiliului Federaţiei din camera superioară.
Reprezentanții Kremlinulului au declarat că multe alte ţări oferă garanţii pe viaţă pentru foştii lor preşedinţi şi că mişcările Rusiei nu sunt noi în dreptul internaţional.
Actul legislativ face parte din reformele constituţionale, pe care ruşii le-au aprobat într-un vot la nivel naţional în această vară. Acesta trebuie să treacă de ambele camere ale parlamentului.
Conform legilor actuale din Rusia, preşedinţii nu pot fi consideraţi răspunzători penal sau administrativ pentru infracţiunile comise în timpul îndeplinirii mandatului lor, potrivit Mediafax.